04 noiembrie 2009



Cateodata crezi ca esti bine cu tine insuti
Pentru că un vis este o dorinta
E uşor sa crezi ca nu ai nevoie de ajutor
Dar e greu sa mergi singur

Te vei schimba in interior
Cand vei realiza
Ca lumea invie
şi ca totul este bine
De la inceput si pana la sfarsit
Când ai un prieten
de partea ta
ajutorul pe care il gasesti
frumusetea cand iti deschizi inima
si crezi in darul unui prieten!

Cineva care ştie, ca esti pierdut si speriat
care-ti cunoaste suisurile si coborasurile
Cineva care se bazeaza pe tine caruia ii pasa
Oriunde ai merge
Te poti schimba din interior
Cand vei realiza ca lumea revine la viata
si ca totul e bine de la inceput pana la sfarsit
Cand ai un prieten de partea ta
Te va ajuta sa gasesti
Frumusetea din inima ta
Cred in darul unui prieten

Cand sperantele tale se naruie
Si te simti singur
Cand nu sti pe ce drum sa apuci
Si cand nu gasesti semne calauzitoare
Nu esti singur si totul e bine
De la inceput la sfarsit
Cand ai un prieten de partea ta
Te va ajuta sa gasesti frumusetea din inima ta
Cand crezi in darul unui prieten

02 septembrie 2009

Azi am vazut toamna!

28 august 2009

Supergirl don't cry...

20 august 2009

05 august 2009

doro-i'm in love with you

31 iulie 2009

Waltz of Beauty...

30 iulie 2009

Fa-ti timp....



In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricind!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adincimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti linga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stind singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tata tau - batrini....
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru ciini....
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp, ACUM!
Sa stii: zadarnic ai sa plingi,
Comoara risipita a a vietii, n-o mai stringi!

by Rudyard Kipling

27 iulie 2009

21 iulie 2009

19 iunie 2009

...mister

16 iunie 2009

parfum de tei...



Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Sã alergi, pe piept sã-mi cazi,
Sã-ţi desprind din creştet vălul,
Sã-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or sã-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci.

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or sã cadă rânduri-rânduri.

M. Eminescu

31 mai 2009


06 mai 2009

17 aprilie 2009

Stergarul



La cina cea de Paste, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a asezat Isus.
Se revãrsa din sfesnic o galbenã luminã
pe azimile calde, pe mielul... fãrã vinã...
Era plãcut prilejul. Si toate pregãtite.
Dar, vai, uitase gazda o slugã a trimite,
un rob sau o copilã, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând sã le-o deslege,
sã le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se îintrebau în cuget: Cum vor sedea la rugã?
Sau cine îsi va pune stergarul cel de slugã?
O, iatã-i cum se-ncruntã, privind cu tulburare
când vasele cu apã, când praful pe picioare.
Si Duhul îi întreabã, în fiecare zboarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Petre, stergarul astã searã?
- Chiar eu?... Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânãr? -Eu stau lângã Stãpân...
- Dar tu? întreabã Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?... Sunt cel din urmã la Domnul între ei?
- Dar tu ce tii doar punga? - Eu am fãcut de-ajuns.
Am cumpãrat merinde. Si mielul l-am strãpuns...
- Tu, Toma, nu vrei oare sã fii tu cel ce spalã?
- Sunt trist. Se luptã-n mine o umbrã de-ndoialã...
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Si-n fiecare cuget rãspunsul a fost: Nu.
Atunci, lãsându-Si brâul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stãpânul cel coborât din cer
Si-a-nfãsurat stergarul, S-a aplecat usor
sã-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâtia ani s-au dus.
Si-acum a câta oarã? - Se-aseazã iar Isus
sã-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Gheorghe, stergarul astã searã?...
Tu, sorã Mãrioarã? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odatã acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmã.
Nu vrei, în lumea asta, sã fii tu cel din urmã?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sã fii tu, frate, al fratilor tãi rob?
Sunt rãni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în tainã se preling,
sunt vãduve bolnave, bãtrâni fãrã putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mângâiere,
sunt prunci rãmasi acasã, cu-o mamã în spital,
bolnavi care asteaptã un salvator semnal.
Se cere ostenealã si jertfã uneori.
Si nopti de priveghere si iarãsi muncã-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ti-e dat,
cât mãtura si acul si rufa de spãlat,
cât cratita, toporul si roata la fântânã.
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo bãtrânã.
Sã stai de veghe noaptea la câte-un cãpãtâi,
sã-ntorci cu greu bolnavul, sã rabzi si sã mângâi;
sã-l scoti apoi la soare si sã-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, sã-ti înfãsori stergarul?
- Chiar eu?... Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Chiar eu?... Eu sunt prea tânãr. Eu stau lângã Stãpân...
- Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am fãcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelasi trist rãspuns.
Si-atunci, lãsând sã-I cadã cununa Lui si haina,
iubirii fãrã margini trãindu-i iarãsi taina,
încet - a câta oarã? - Se-apleacã iar Isus
si, plin de-atâtea gânduri, stergarul iar Si-a pus.
Si-asa cum o mlãditã se-apleacã lângã trunchi,
Stãpânul omenirii Se-apleacã în genunchi.
La jugul fãrã slavã Isus iar Se-njugã,
El, Împãratul Vietii, din nou e rob si slugã.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-ai ei tãrânã!
Isus vã spalã iarãsi cu propria Sa mânã!
Veniti, voi ce-n pãcate nãdejdea vi se frânge!
Isus vã spalã astãzi cu propriul Sãu sânge!...

Voi, frati, goniti mândria, visãrile si somnul!
Luati cu drag stergarul alãturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i bunã;
dar cine ia stergarul, acela ia cununã!

de Costache Ioanid

31 martie 2009

...dansez

27 martie 2009

acum dansez...




“Când vreau să trec peste trecut, şi trecutul mi se opune, dansez.
Priveşte-mă atent, şi ai să vezi că te iubesc… cu ritmul meu, cu paşii mei, cu privirea mea, cu acei curenţi uşori de aer ce se formează în jurul meu când dansez.

Atunci când am urât tot ceea ce nu era expresie a dragostei în el, am dansat.
Când am cunoscut o anumită bucată de Dumnezeu, am început să dansez. Atunci m-am bucurat că cineva înţelege tot ce vreau să spun. Şi apoi am plâns. De bucurie. Fără lacrimi. Doar din trup.
Au existat momente în care am profitat de acest limbaj ce mi s-a oferit pentru a mă exprima, distrugându-l. Dar dansul ţi se oferă în fiecare clipă (în mod special în solitudine), şi nu se singe atunci când nu ii oferi sinceritatea inimii tale, se distruge doar pe moment.

Dansul e darul pe care Dumnezeu l-a dat durerii mele. Am ajuns să cred că doar cei care suferă cu adevărat sunt capabili de sacrificiu, dragoste şi dans.

[...]

Nu ştiu care e darul ce Dumnezeu l-a dăruit durerii tale… poate muzica, poate versurile, poate un om, poate eşti tu însuţi – în cazul în care, în mod miraculor, există oameni chiar atât de puternici.

Ce faci tu când sufletul tău se loveşte de o suferinţă reală, o durere pentru care nu mai ai nici măcar lacrimi? Când îţi alunecă saliva pe gât în jos fără să o poţi controla, înghiţind odată cu ea doar aer… ca şi cum trupul tău a înţeles că sufletul urlă din interior spre cineva să-l acopere, şi tu înghiţi spre el doar guri de vânt. Îl îmbraci în aer. Îl laşi dezgolit. Când te dor parcă nările de atâta respiraţie. Când picioarele-ţi nu sunt în stare să reziste greutăţii ce le apasă. Ce faci când Dumnezeu e doar la un gând distanţă, şi gândul tău nu mai poate face nici măcar un pas? Prin ce se apropie Dumnezeu de tine atunci? “
by Andreutza (sursa: aercurat.com)

22 martie 2009

vant de primavara...












16 martie 2009



-Poţi spune pentru ce apune luna?
-Dar luna-i castă, luna nu cunoaşte
Iubirea şi nici chinul care-l naşte.
-Când cântă în umbrar privighetoarea,
Poţi spune pentru ce-nfloreşte floarea?
-Sunt flori cari nu dau floare niciodată...
-O! primăvara fie lăudată:
Ea are flori destule, dar le ţine
Ascunse-n umbră numai pentru tine...
-Ţi-aş da o floare, dacă ai primi-o.
-O, Darius, e floare de adio?
-Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă
Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă.
-Atunci s-o port în păr ca o podoabă?
-Acel ce-o dăruieşte nu întreabă.
-Aş întreba şi parcă mi-este frică:
O floare moartă nu se mai ridică.
-Când vine primăvara, orice floare
Îşi redeschide foile la soare.

..........................................

-Auzi cum cântă-n crâng privighetoarea?
-Meneşte-a moarte... Cântă ca nebună...
Vrei tu să mori cu mine dimpreună?
-Să mori aşa de tânăr?... O comoară!
Vai, cine e aşa nebun să moară?!
-Dar ochii tăi cu nesfârşite visuri
Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri...
...............................
-Ah, simt sărutul tău şi-i simt arsura,
Şi simt durerea, jalea despărţirii...
De-aceea-s trişti şi palizi trandafirii,
De-aceea doarme veşnic tristul nufăr,
Fiindcă eu mă zbat amar şi sufăr;
De-aceea crinii plâng şi viorica
Tremurătoare-şi tăinuieşte frica;
De-aceea şi frumoasele verbine
Au cupele mereu de lacrimi pline...
-O, te-am văzut odată, dinspre zori,
Alunecând uşoară printre flori
Şi cum sorbeai din albele zorele
Curata rouă ce străluce-n ele...
-Voiam să uit ce dulce ţi-e sărutul...
-Aşa de mult te farmecă trecutul?
-Voiam să uit îmbrăţişarea-ţi dulce...
-O, cine n-ar fi vesel să se culce
Pe-aceste braţe albe cum e crinul!...
-Vroiam să uit ce dulce ţi-e suspinul...
-Pe braţul tău mai alb decât zăpada
Aş vrea să mor...
......................................
-Tu poate ştii, Meduza mea frumoasă,
Că lebăda-i o mândră-mpărăteasă
Şi, când ea se strecoară albă printre
Înalte trestii, parcă stă să intre
În albul ei palat plin de fantasme
Şi trece-aşa ca un crâmpei de basme
În clar de lună.
Şi-atât de dulce-alunecă pe ape...
-Aş vrea şi eu s-alunec lângă tine...
-Palatul ei e astăzi în ruine;
O vrăjitoare hâdă-a blestemat-o:
Priveşte-o numai cum se duce... Iat-o...

-A dispărut în trestii şi departe
Suspină harfe trist din coarde sparte...

-O, Darius! Ce ai?... Tu tremuri?... Spune!
Abia mai pot să-ngân o rugăciune.
În ochii tăi se face întuneric:
Se risipeşte visul meu feeric,
Şi luna plânge învelită-n ceaţă,
Asupra-mi cade-o linişte de gheaţă...
E mort... e rece... Ochii-i de văpaie
Privesc haotic... Trestia se-ndoaie
Lovită de furtună... O lumină
Orbeşte ochii mei, şi prin grădină
Aleargă despletită vijelia...
S-a stins norocul meu şi veselia!
S-a dus iubirea!... Darius, răspunde!
Fiorul morţii negre mă pătrunde...
O, unde să mă duc?... De unde vine
Acest val de-ntuneric şi pe cine
L-acoperă cu fioroasa-i mantă?...

09 martie 2009

01 martie 2009

Primavara!!!!!!

27 februarie 2009

domnisoara tradare...

am pierdut cu tine tot dintr-o dată
ca la un joc de noroc pe care nu-l cunoşteam.
apoi mi-ai stropit zăpezile cu cerneală
visurile mi le-ai dizolvat în alcool.

cine eşti tu, prietenă a prietenului meu
umbră a umbrei mele alergând peste case
pe trotuare subţiri, acaju şi peste suflete de mătase?

de unde să te privesc
să-mi recâştig, să-mi redai
marea cea mare şi pavilionul pirateresc?

mi-e frică de tine să nu-mi iei, mai departe
şi istoria, ghicitul în stele, ce mi-a mai rămas din trupul
biciuit pe dinafară şi pe dinăuntru
tandemul cu valurile care mă adulmecă, mă spală
cu o fâşie din tine strălucitoare 
cu tatuaje de stele şi vieţi cu aromă de licoare

ce vrei să-mi mai iei? timpul – de-abia scăpătat la amnar
carnea jucată la zar, gustând din carne
igluul respiraţiei care nu ajunge până la capăt
sau furia vieţii mele de uzine roz
producînd urlete pe bandă...

ce să îmi mai iei tu – furato, nebuno
neîntâmplato

uite de-acum vom juca simplu, un joc al meu
care se cheamă uitare
un joc care te face fericită dar doare
în care tu ai să mă uiţi pe mine
şi eu am să mă uit pe mine

pentru că deja am pierdut cu tine silabă de silabă
picioarele tale frumoase, o fărâmă de dor şi ultima diligenţă.
cine eşti tu, după atâtea pierderi şi cuvinte,
domnişoară trădare şi doamnă indecenţă?
Bogdan Popescu

22 februarie 2009






















18 februarie 2009

Notre Dame De Paris...


Un spectacol absolut fascinant!

16 februarie 2009