27 martie 2009

acum dansez...




“Când vreau să trec peste trecut, şi trecutul mi se opune, dansez.
Priveşte-mă atent, şi ai să vezi că te iubesc… cu ritmul meu, cu paşii mei, cu privirea mea, cu acei curenţi uşori de aer ce se formează în jurul meu când dansez.

Atunci când am urât tot ceea ce nu era expresie a dragostei în el, am dansat.
Când am cunoscut o anumită bucată de Dumnezeu, am început să dansez. Atunci m-am bucurat că cineva înţelege tot ce vreau să spun. Şi apoi am plâns. De bucurie. Fără lacrimi. Doar din trup.
Au existat momente în care am profitat de acest limbaj ce mi s-a oferit pentru a mă exprima, distrugându-l. Dar dansul ţi se oferă în fiecare clipă (în mod special în solitudine), şi nu se singe atunci când nu ii oferi sinceritatea inimii tale, se distruge doar pe moment.

Dansul e darul pe care Dumnezeu l-a dat durerii mele. Am ajuns să cred că doar cei care suferă cu adevărat sunt capabili de sacrificiu, dragoste şi dans.

[...]

Nu ştiu care e darul ce Dumnezeu l-a dăruit durerii tale… poate muzica, poate versurile, poate un om, poate eşti tu însuţi – în cazul în care, în mod miraculor, există oameni chiar atât de puternici.

Ce faci tu când sufletul tău se loveşte de o suferinţă reală, o durere pentru care nu mai ai nici măcar lacrimi? Când îţi alunecă saliva pe gât în jos fără să o poţi controla, înghiţind odată cu ea doar aer… ca şi cum trupul tău a înţeles că sufletul urlă din interior spre cineva să-l acopere, şi tu înghiţi spre el doar guri de vânt. Îl îmbraci în aer. Îl laşi dezgolit. Când te dor parcă nările de atâta respiraţie. Când picioarele-ţi nu sunt în stare să reziste greutăţii ce le apasă. Ce faci când Dumnezeu e doar la un gând distanţă, şi gândul tău nu mai poate face nici măcar un pas? Prin ce se apropie Dumnezeu de tine atunci? “
by Andreutza (sursa: aercurat.com)

0 Comments:

Post a Comment