16 martie 2009



-Poţi spune pentru ce apune luna?
-Dar luna-i castă, luna nu cunoaşte
Iubirea şi nici chinul care-l naşte.
-Când cântă în umbrar privighetoarea,
Poţi spune pentru ce-nfloreşte floarea?
-Sunt flori cari nu dau floare niciodată...
-O! primăvara fie lăudată:
Ea are flori destule, dar le ţine
Ascunse-n umbră numai pentru tine...
-Ţi-aş da o floare, dacă ai primi-o.
-O, Darius, e floare de adio?
-Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă
Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă.
-Atunci s-o port în păr ca o podoabă?
-Acel ce-o dăruieşte nu întreabă.
-Aş întreba şi parcă mi-este frică:
O floare moartă nu se mai ridică.
-Când vine primăvara, orice floare
Îşi redeschide foile la soare.

..........................................

-Auzi cum cântă-n crâng privighetoarea?
-Meneşte-a moarte... Cântă ca nebună...
Vrei tu să mori cu mine dimpreună?
-Să mori aşa de tânăr?... O comoară!
Vai, cine e aşa nebun să moară?!
-Dar ochii tăi cu nesfârşite visuri
Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri...
...............................
-Ah, simt sărutul tău şi-i simt arsura,
Şi simt durerea, jalea despărţirii...
De-aceea-s trişti şi palizi trandafirii,
De-aceea doarme veşnic tristul nufăr,
Fiindcă eu mă zbat amar şi sufăr;
De-aceea crinii plâng şi viorica
Tremurătoare-şi tăinuieşte frica;
De-aceea şi frumoasele verbine
Au cupele mereu de lacrimi pline...
-O, te-am văzut odată, dinspre zori,
Alunecând uşoară printre flori
Şi cum sorbeai din albele zorele
Curata rouă ce străluce-n ele...
-Voiam să uit ce dulce ţi-e sărutul...
-Aşa de mult te farmecă trecutul?
-Voiam să uit îmbrăţişarea-ţi dulce...
-O, cine n-ar fi vesel să se culce
Pe-aceste braţe albe cum e crinul!...
-Vroiam să uit ce dulce ţi-e suspinul...
-Pe braţul tău mai alb decât zăpada
Aş vrea să mor...
......................................
-Tu poate ştii, Meduza mea frumoasă,
Că lebăda-i o mândră-mpărăteasă
Şi, când ea se strecoară albă printre
Înalte trestii, parcă stă să intre
În albul ei palat plin de fantasme
Şi trece-aşa ca un crâmpei de basme
În clar de lună.
Şi-atât de dulce-alunecă pe ape...
-Aş vrea şi eu s-alunec lângă tine...
-Palatul ei e astăzi în ruine;
O vrăjitoare hâdă-a blestemat-o:
Priveşte-o numai cum se duce... Iat-o...

-A dispărut în trestii şi departe
Suspină harfe trist din coarde sparte...

-O, Darius! Ce ai?... Tu tremuri?... Spune!
Abia mai pot să-ngân o rugăciune.
În ochii tăi se face întuneric:
Se risipeşte visul meu feeric,
Şi luna plânge învelită-n ceaţă,
Asupra-mi cade-o linişte de gheaţă...
E mort... e rece... Ochii-i de văpaie
Privesc haotic... Trestia se-ndoaie
Lovită de furtună... O lumină
Orbeşte ochii mei, şi prin grădină
Aleargă despletită vijelia...
S-a stins norocul meu şi veselia!
S-a dus iubirea!... Darius, răspunde!
Fiorul morţii negre mă pătrunde...
O, unde să mă duc?... De unde vine
Acest val de-ntuneric şi pe cine
L-acoperă cu fioroasa-i mantă?...

0 Comments:

Post a Comment