17 aprilie 2009

Stergarul



La cina cea de Paste, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a asezat Isus.
Se revãrsa din sfesnic o galbenã luminã
pe azimile calde, pe mielul... fãrã vinã...
Era plãcut prilejul. Si toate pregãtite.
Dar, vai, uitase gazda o slugã a trimite,
un rob sau o copilã, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând sã le-o deslege,
sã le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se îintrebau în cuget: Cum vor sedea la rugã?
Sau cine îsi va pune stergarul cel de slugã?
O, iatã-i cum se-ncruntã, privind cu tulburare
când vasele cu apã, când praful pe picioare.
Si Duhul îi întreabã, în fiecare zboarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Petre, stergarul astã searã?
- Chiar eu?... Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânãr? -Eu stau lângã Stãpân...
- Dar tu? întreabã Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?... Sunt cel din urmã la Domnul între ei?
- Dar tu ce tii doar punga? - Eu am fãcut de-ajuns.
Am cumpãrat merinde. Si mielul l-am strãpuns...
- Tu, Toma, nu vrei oare sã fii tu cel ce spalã?
- Sunt trist. Se luptã-n mine o umbrã de-ndoialã...
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Si-n fiecare cuget rãspunsul a fost: Nu.
Atunci, lãsându-Si brâul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stãpânul cel coborât din cer
Si-a-nfãsurat stergarul, S-a aplecat usor
sã-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâtia ani s-au dus.
Si-acum a câta oarã? - Se-aseazã iar Isus
sã-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Gheorghe, stergarul astã searã?...
Tu, sorã Mãrioarã? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odatã acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmã.
Nu vrei, în lumea asta, sã fii tu cel din urmã?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sã fii tu, frate, al fratilor tãi rob?
Sunt rãni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în tainã se preling,
sunt vãduve bolnave, bãtrâni fãrã putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mângâiere,
sunt prunci rãmasi acasã, cu-o mamã în spital,
bolnavi care asteaptã un salvator semnal.
Se cere ostenealã si jertfã uneori.
Si nopti de priveghere si iarãsi muncã-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ti-e dat,
cât mãtura si acul si rufa de spãlat,
cât cratita, toporul si roata la fântânã.
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo bãtrânã.
Sã stai de veghe noaptea la câte-un cãpãtâi,
sã-ntorci cu greu bolnavul, sã rabzi si sã mângâi;
sã-l scoti apoi la soare si sã-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, sã-ti înfãsori stergarul?
- Chiar eu?... Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Chiar eu?... Eu sunt prea tânãr. Eu stau lângã Stãpân...
- Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am fãcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelasi trist rãspuns.
Si-atunci, lãsând sã-I cadã cununa Lui si haina,
iubirii fãrã margini trãindu-i iarãsi taina,
încet - a câta oarã? - Se-apleacã iar Isus
si, plin de-atâtea gânduri, stergarul iar Si-a pus.
Si-asa cum o mlãditã se-apleacã lângã trunchi,
Stãpânul omenirii Se-apleacã în genunchi.
La jugul fãrã slavã Isus iar Se-njugã,
El, Împãratul Vietii, din nou e rob si slugã.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-ai ei tãrânã!
Isus vã spalã iarãsi cu propria Sa mânã!
Veniti, voi ce-n pãcate nãdejdea vi se frânge!
Isus vã spalã astãzi cu propriul Sãu sânge!...

Voi, frati, goniti mândria, visãrile si somnul!
Luati cu drag stergarul alãturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i bunã;
dar cine ia stergarul, acela ia cununã!

de Costache Ioanid