Casuta mea...

Tinker Bell ...and the lost treasure ...un film minunat pentru noi si pentru copiii nostri

2009-11-04T22:37:00.003+02:00

Cateodata crezi ca esti bine cu tine insuti
Pentru că un vis este o dorinta
E uşor sa crezi ca nu ai nevoie de ajutor
Dar e greu sa mergi singur

Te vei schimba in interior
Cand vei realiza
Ca lumea invie
şi ca totul este bine
De la inceput si pana la sfarsit
Când ai un prieten
de partea ta
ajutorul pe care il gasesti
frumusetea cand iti deschizi inima
si crezi in darul unui prieten!

Cineva care ştie, ca esti pierdut si speriat
care-ti cunoaste suisurile si coborasurile
Cineva care se bazeaza pe tine caruia ii pasa
Oriunde ai merge
Te poti schimba din interior
Cand vei realiza ca lumea revine la viata
si ca totul e bine de la inceput pana la sfarsit
Cand ai un prieten de partea ta
Te va ajuta sa gasesti
Frumusetea din inima ta
Cred in darul unui prieten

Cand sperantele tale se naruie
Si te simti singur
Cand nu sti pe ce drum sa apuci
Si cand nu gasesti semne calauzitoare
Nu esti singur si totul e bine
De la inceput la sfarsit
Cand ai un prieten de partea ta
Te va ajuta sa gasesti frumusetea din inima ta
Cand crezi in darul unui prieten

Azi am vazut toamna!

2009-09-02T10:57:00.000+03:00

Supergirl don't cry...

2009-08-28T20:08:00.000+03:00

2009-08-20T11:12:00.001+03:00

2009-08-20T11:04:00.000+03:00

doro-i'm in love with you

2009-08-05T18:10:00.000+03:00

Waltz of Beauty...

2009-07-31T19:41:00.001+03:00

Fa-ti timp....

2009-07-30T21:25:00.002+03:00

In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricind!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adincimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti linga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stind singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tata tau - batrini....
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru ciini....
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp, ACUM!
Sa stii: zadarnic ai sa plingi,
Comoara risipita a a vietii, n-o mai stringi!

by Rudyard Kipling

2009-07-27T13:44:00.001+03:00

2009-07-21T14:54:00.002+03:00

...mister

2009-06-19T20:51:00.000+03:00

parfum de tei...

2009-06-16T14:09:00.007+03:00

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Sã alergi, pe piept sã-mi cazi,
Sã-ţi desprind din creştet vălul,
Sã-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or sã-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci.

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or sã cadă rânduri-rânduri.

M. Eminescu

la ce mai foloseste wok-ul...

2009-05-31T23:04:00.000+03:00

veniti privighetoarea canta si liliacul a inflorit

2009-05-06T22:00:00.002+03:00

Stergarul

2009-04-17T16:25:00.000+03:00

La cina cea de Paste, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a asezat Isus.
Se revãrsa din sfesnic o galbenã luminã
pe azimile calde, pe mielul... fãrã vinã...
Era plãcut prilejul. Si toate pregãtite.
Dar, vai, uitase gazda o slugã a trimite,
un rob sau o copilã, ca, dup-a vremii lege,
cureau de pe glezne pe rând sã le-o deslege,
sã le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se îintrebau în cuget: Cum vor sedea la rugã?
Sau cine îsi va pune stergarul cel de slugã?
O, iatã-i cum se-ncruntã, privind cu tulburare
când vasele cu apã, când praful pe picioare.
Si Duhul îi întreabã, în fiecare zboarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Petre, stergarul astã searã?
- Chiar eu?... Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânãr? -Eu stau lângã Stãpân...
- Dar tu? întreabã Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?... Sunt cel din urmã la Domnul între ei?
- Dar tu ce tii doar punga? - Eu am fãcut de-ajuns.
Am cumpãrat merinde. Si mielul l-am strãpuns...
- Tu, Toma, nu vrei oare sã fii tu cel ce spalã?
- Sunt trist. Se luptã-n mine o umbrã de-ndoialã...
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Si-n fiecare cuget rãspunsul a fost: Nu.
Atunci, lãsându-Si brâul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stãpânul cel coborât din cer
Si-a-nfãsurat stergarul, S-a aplecat usor
sã-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâtia ani s-au dus.
Si-acum a câta oarã? - Se-aseazã iar Isus
sã-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoarã:
- N-ai vrea sã-ti pui tu, Gheorghe, stergarul astã searã?...
Tu, sorã Mãrioarã? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odatã acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmã.
Nu vrei, în lumea asta, sã fii tu cel din urmã?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sã fii tu, frate, al fratilor tãi rob?
Sunt rãni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în tainã se preling,
sunt vãduve bolnave, bãtrâni fãrã putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mângâiere,
sunt prunci rãmasi acasã, cu-o mamã în spital,
bolnavi care asteaptã un salvator semnal.
Se cere ostenealã si jertfã uneori.
Si nopti de priveghere si iarãsi muncã-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ti-e dat,
cât mãtura si acul si rufa de spãlat,
cât cratita, toporul si roata la fântânã.
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo bãtrânã.
Sã stai de veghe noaptea la câte-un cãpãtâi,
sã-ntorci cu greu bolnavul, sã rabzi si sã mângâi;
sã-l scoti apoi la soare si sã-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, sã-ti înfãsori stergarul?
- Chiar eu?... Nu sade bine. Eu doar sunt mai bãtrân.
- Chiar eu?... Eu sunt prea tânãr. Eu stau lângã Stãpân...
- Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am fãcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelasi trist rãspuns.
Si-atunci, lãsând sã-I cadã cununa Lui si haina,
iubirii fãrã margini trãindu-i iarãsi taina,
încet - a câta oarã? - Se-apleacã iar Isus
si, plin de-atâtea gânduri, stergarul iar Si-a pus.
Si-asa cum o mlãditã se-apleacã lângã trunchi,
Stãpânul omenirii Se-apleacã în genunchi.
La jugul fãrã slavã Isus iar Se-njugã,
El, Împãratul Vietii, din nou e rob si slugã.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-ai ei tãrânã!
Isus vã spalã iarãsi cu propria Sa mânã!
Veniti, voi ce-n pãcate nãdejdea vi se frânge!
Isus vã spalã astãzi cu propriul Sãu sânge!...

Voi, frati, goniti mândria, visãrile si somnul!
Luati cu drag stergarul alãturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i bunã;
dar cine ia stergarul, acela ia cununã!

de Costache Ioanid

...dansez

2009-03-31T15:50:00.001+03:00

acum dansez...

2009-03-27T21:50:00.004+02:00

“Când vreau să trec peste trecut, şi trecutul mi se opune, dansez.
Priveşte-mă atent, şi ai să vezi că te iubesc… cu ritmul meu, cu paşii mei, cu privirea mea, cu acei curenţi uşori de aer ce se formează în jurul meu când dansez.

Atunci când am urât tot ceea ce nu era expresie a dragostei în el, am dansat.
Când am cunoscut o anumită bucată de Dumnezeu, am început să dansez. Atunci m-am bucurat că cineva înţelege tot ce vreau să spun. Şi apoi am plâns. De bucurie. Fără lacrimi. Doar din trup.
Au existat momente în care am profitat de acest limbaj ce mi s-a oferit pentru a mă exprima, distrugându-l. Dar dansul ţi se oferă în fiecare clipă (în mod special în solitudine), şi nu se singe atunci când nu ii oferi sinceritatea inimii tale, se distruge doar pe moment.

Dansul e darul pe care Dumnezeu l-a dat durerii mele. Am ajuns să cred că doar cei care suferă cu adevărat sunt capabili de sacrificiu, dragoste şi dans.

[...]

Nu ştiu care e darul ce Dumnezeu l-a dăruit durerii tale… poate muzica, poate versurile, poate un om, poate eşti tu însuţi – în cazul în care, în mod miraculor, există oameni chiar atât de puternici.

Ce faci tu când sufletul tău se loveşte de o suferinţă reală, o durere pentru care nu mai ai nici măcar lacrimi? Când îţi alunecă saliva pe gât în jos fără să o poţi controla, înghiţind odată cu ea doar aer… ca şi cum trupul tău a înţeles că sufletul urlă din interior spre cineva să-l acopere, şi tu înghiţi spre el doar guri de vânt. Îl îmbraci în aer. Îl laşi dezgolit. Când te dor parcă nările de atâta respiraţie. Când picioarele-ţi nu sunt în stare să reziste greutăţii ce le apasă. Ce faci când Dumnezeu e doar la un gând distanţă, şi gândul tău nu mai poate face nici măcar un pas? Prin ce se apropie Dumnezeu de tine atunci? “
by Andreutza (sursa: aercurat.com)

vant de primavara...

2009-03-22T20:51:00.005+02:00

Ștefan Octavian Iosif - Meduza

2009-03-16T18:09:00.003+02:00

-Poţi spune pentru ce apune luna?
-Dar luna-i castă, luna nu cunoaşte
Iubirea şi nici chinul care-l naşte.
-Când cântă în umbrar privighetoarea,
Poţi spune pentru ce-nfloreşte floarea?
-Sunt flori cari nu dau floare niciodată...
-O! primăvara fie lăudată:
Ea are flori destule, dar le ţine
Ascunse-n umbră numai pentru tine...
-Ţi-aş da o floare, dacă ai primi-o.
-O, Darius, e floare de adio?
-Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă
Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă.
-Atunci s-o port în păr ca o podoabă?
-Acel ce-o dăruieşte nu întreabă.
-Aş întreba şi parcă mi-este frică:
O floare moartă nu se mai ridică.
-Când vine primăvara, orice floare
Îşi redeschide foile la soare.

..........................................

-Auzi cum cântă-n crâng privighetoarea?
-Meneşte-a moarte... Cântă ca nebună...
Vrei tu să mori cu mine dimpreună?
-Să mori aşa de tânăr?... O comoară!
Vai, cine e aşa nebun să moară?!
-Dar ochii tăi cu nesfârşite visuri
Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri...
...............................
-Ah, simt sărutul tău şi-i simt arsura,
Şi simt durerea, jalea despărţirii...
De-aceea-s trişti şi palizi trandafirii,
De-aceea doarme veşnic tristul nufăr,
Fiindcă eu mă zbat amar şi sufăr;
De-aceea crinii plâng şi viorica
Tremurătoare-şi tăinuieşte frica;
De-aceea şi frumoasele verbine
Au cupele mereu de lacrimi pline...
-O, te-am văzut odată, dinspre zori,
Alunecând uşoară printre flori
Şi cum sorbeai din albele zorele
Curata rouă ce străluce-n ele...
-Voiam să uit ce dulce ţi-e sărutul...
-Aşa de mult te farmecă trecutul?
-Voiam să uit îmbrăţişarea-ţi dulce...
-O, cine n-ar fi vesel să se culce
Pe-aceste braţe albe cum e crinul!...
-Vroiam să uit ce dulce ţi-e suspinul...
-Pe braţul tău mai alb decât zăpada
Aş vrea să mor...
......................................
-Tu poate ştii, Meduza mea frumoasă,
Că lebăda-i o mândră-mpărăteasă
Şi, când ea se strecoară albă printre
Înalte trestii, parcă stă să intre
În albul ei palat plin de fantasme
Şi trece-aşa ca un crâmpei de basme
În clar de lună.
Şi-atât de dulce-alunecă pe ape...
-Aş vrea şi eu s-alunec lângă tine...
-Palatul ei e astăzi în ruine;
O vrăjitoare hâdă-a blestemat-o:
Priveşte-o numai cum se duce... Iat-o...

-A dispărut în trestii şi departe
Suspină harfe trist din coarde sparte...

-O, Darius! Ce ai?... Tu tremuri?... Spune!
Abia mai pot să-ngân o rugăciune.
În ochii tăi se face întuneric:
Se risipeşte visul meu feeric,
Şi luna plânge învelită-n ceaţă,
Asupra-mi cade-o linişte de gheaţă...
E mort... e rece... Ochii-i de văpaie
Privesc haotic... Trestia se-ndoaie
Lovită de furtună... O lumină
Orbeşte ochii mei, şi prin grădină
Aleargă despletită vijelia...
S-a stins norocul meu şi veselia!
S-a dus iubirea!... Darius, răspunde!
Fiorul morţii negre mă pătrunde...
O, unde să mă duc?... De unde vine
Acest val de-ntuneric şi pe cine
L-acoperă cu fioroasa-i mantă?...

2009-03-09T16:58:00.003+02:00

Primavara!!!!!!

2009-03-01T10:40:00.002+02:00

domnisoara tradare...

2009-02-27T22:09:00.003+02:00

am pierdut cu tine tot dintr-o dată
ca la un joc de noroc pe care nu-l cunoşteam.
apoi mi-ai stropit zăpezile cu cerneală
visurile mi le-ai dizolvat în alcool.

cine eşti tu, prietenă a prietenului meu
umbră a umbrei mele alergând peste case
pe trotuare subţiri, acaju şi peste suflete de mătase?

de unde să te privesc
să-mi recâştig, să-mi redai
marea cea mare şi pavilionul pirateresc?

mi-e frică de tine să nu-mi iei, mai departe
şi istoria, ghicitul în stele, ce mi-a mai rămas din trupul
biciuit pe dinafară şi pe dinăuntru
tandemul cu valurile care mă adulmecă, mă spală
cu o fâşie din tine strălucitoare
cu tatuaje de stele şi vieţi cu aromă de licoare

ce vrei să-mi mai iei? timpul – de-abia scăpătat la amnar
carnea jucată la zar, gustând din carne
igluul respiraţiei care nu ajunge până la capăt
sau furia vieţii mele de uzine roz
producînd urlete pe bandă...

ce să îmi mai iei tu – furato, nebuno
neîntâmplato

uite de-acum vom juca simplu, un joc al meu
care se cheamă uitare
un joc care te face fericită dar doare
în care tu ai să mă uiţi pe mine
şi eu am să mă uit pe mine

pentru că deja am pierdut cu tine silabă de silabă
picioarele tale frumoase, o fărâmă de dor şi ultima diligenţă.
cine eşti tu, după atâtea pierderi şi cuvinte,
domnişoară trădare şi doamnă indecenţă?

Bogdan Popescu

Brasov-Zarnesti-Prapastii-Satul Magura...

2009-02-22T00:04:00.006+02:00

Notre Dame De Paris...

2009-02-18T21:56:00.003+02:00

Un spectacol absolut fascinant!

Sambata de Sus....Manastirea Brancoveanu

2009-02-16T23:21:00.007+02:00

2009-02-13T22:50:00.001+02:00

sursa http://www.juzaphoto.com/it/index.htm

ruga....

2009-02-11T12:10:00.001+02:00

Enigmele de la Sinca Veche

2009-02-09T21:02:00.000+02:00

Enigmele de la Sinca Veche. Intr-un sat fagarasean din apropierea Brasovului . exista o pestera sapata in piatra in care . se petrec fenomene inexplicabile . Sinca Veche este un sat compact romanesc din stravechea si frumoasa Tara a Fagarasului. Primele dovezi despre existenta lui sunt din secolul al X...

Enigmele de la Sinca Veche

Intr-un sat fagarasean din apropierea Brasovului

exista o pestera sapata in piatra in care

se petrec fenomene inexplicabile

Sinca Veche este un sat compact romanesc din stravechea si frumoasa Tara a Fagarasului. Primele dovezi despre existenta lui sunt din secolul al Xii-lea. De aici a plecat familia ilustrului Gheorghe Sincai, marele istoric si filolog roman. In aceasta zona sunt numeroase vestigii arheologice, marea lor majoritate ramase nedezgropate. Printre enigmele acestei zone figureaza si "Manastirea Sapata in Piatra" sau "Templul de la Sinca Veche".

Sinca Veche are o istorie cu totul deosebita. In preajma anului 1700, in perimetrul acestei comune au existat cinci manastiri, cand in toata comunitatea vietuiau abia cateva sute de suflete. Cele cinci manastiri crestin-ortodoxe - patru din lemn si una sapata in stanca - sunt, se pare, expresia unui curent spiritual care a cuprins acest spatiu in urma cu trei secole.

In istoria acestui sat exista si un moment de un dramatism aparte. In anul 1762, cand din ordinul Mariei Tereza a fost infiintat Regimentul I de granita, locuitorilor satului li s-a cerut sa paraseasca religia ortodoxa. Atunci s-a petrecut un lucru uimitor, care demonstreaza credinta acelor oameni, el ramanand consemnat de istoricii vremii: "Populatia, aproape in majoritate, nevrand sa primeasca armele de graniceri si trecerea la uniti, decat sa-si lepede credinta, a preferat sa se retraga in padurea de miazazi, pe la colibele ce le avea in diferite puncte din partea aceea. Treptat, apoi, refugiatii si-au construit locuinte statornice, intemeind o noua comunitate, sub numele de Sinca Noua". In vechiul sat Sinca au ramas atunci doar patru familii de nobili romani, doua refugiindu-se si ele dupa ceva timp si pierzandu-si astfel proprietatile si privilegiile nobiliare. Satul Sinca Veche a fost recolonizat cu populatie romaneasca, lucrurile reluandu-si cursul firesc dupa cateva decenii. Cele cinci manastiri s-au risipit una cate una, cu exceptia celei sapate in piatra. Doar batranii satului isi mai amintesc ca au existat candva celelalte patru manastiri din lemn, fara a le putea localiza cu precizie. Anii, secolele au trecut si nimeni nu-si mai aminteste cu exactitate cine a sapat, cine s-a rugat ori cine a slujit in biserica din piatra. Au ramas doar incaperile sapate in inima stancilor, situate intr-un decor de o frumusete fascinanta, si misterul, care atrage din ce in ce mai multi oameni.

Istorie si mister

Intrarea in biserica este situata intr-o padure, in care creste o vegetatie abundenta. Deasupra locului in care este sapata biserica se vede un palc de salcami tineri. In stanca extrem de fragila (din gresii de Persani), au fost sapate cinci incaperi, mai mari de un stat de om, cu doua altare si cu un horn piramidal - adevarata turla -, prin a carui deschidere se vede cerul. Locul are un farmec cu totul aparte: intrarea in pestera tinde sa fie acoperita de vegetatia luxurianta; prin "cupola" din stanca patrund radacinile salcamilor, ale caror frunze de un verde crud se profileaza pe cerul albastru. Peisajul din exteriorul pesterii pare desprins dintr-o poveste cu zane si, intr-adevar, are darul de a stimula imaginatia, de a indemna spre reverie. Prin peretii grosi ai stancii se simte natura de afara, respirand. Este un loc de reculegere ideal si, dincolo de toate consideratiile estetice, are un mister si o puritate cu totul aparte, pe care majoritatea vizitatorilor le sesizeaza de prima oara.

Controversele privind originea acestui lacas sunt numeroase. Presa, in marea ei majoritate, a preferat variantele mai exotice si comerciale, spre nemultumirea istoricilor si bucuria unor localnici intreprinzatori, care au pus pe picioare afaceri destul de bune. Dar dincolo de orice controversa si speculatie, locul are - asa cum se poate constata - o incarcatura spirituala aparte, dupa cum o dovedesc marturiile celor care au fost acolo, dintre care multi sunt preoti si fete bisericesti de rang inalt. De altfel, acest lacas a fost sfintit, recunoscandu-se astfel si valoarea sa spirituala, acum cativa ani, de catre Inalt Preasfintia Sa Antonie Plamadeala, mitropolitul Ardealului.

Principalele puncte de controversa asupra acestui loc sunt urmatoarele:

• vechimea sa, care este estimata intr-un interval "destul de larg" - intre 250 si... 7000 de ani.

• originea sa: majoritatea cercetatorilor afirma ca este o manastire crestin-ortodoxa, in timp ce entuziastii sustin ca este dacica sau chiar predacica, aducand in sprijinul acestei idei existenta catorva inscriptii ne-crestine de pe unul din peretii altarului.

• modul in care a fost construita - faptul ca are doua altare - ii face pe unii sa creada ca au fost initial doua biserici, care ulterior au fost unite prin surparea unui perete. Existenta celor doua altare intareste convingerea unora ca acest lacas nu a fost sapat de crestini, deoarece nicaieri nu s-a auzit de o biserica cu doua altare.

• unele fenomene bizare care se manifesta in rastimpuri in aceste locuri - cum ar fi aparitia pe pelicula fotografica a unor sfere de lumina in fata pesterii - i-au facut pe amatorii de paranormal sa creada ca toata magia acestui loc este data de o incarcatura energetica aparte. S-a avansat chiar ideea ca aici ar fi unul din celebrele "noduri energetice" despre care se vorbeste in parapsihologie.

La toate acestea, se adauga faptul ca la doar trei kilometri, pe drumeagul de tara care duce spre manastire, se afla un fel de amfiteatru acoperit cu iarba si arbusti. Acest spatiu, aproape perfect circular, este inaltat cu cativa metri fata de relieful inconjurator, are un diametru de circa 20 de metri, iar in interior are un aspect ce nu pare natural - aici existand un fel de terase, ca in interiorul unei cetati sau asezari fortificate. Nici cei mai batrani locuitori ai satului nu isi amintesc de vreo destinatie ceva mai recenta a acelui loc. Sa fie acel "stadion" - acoperit acum cu iarba si tufe de ienupar si paducel - ruinele unei vechi asezari dacice? Exista vreo legatura intre cele doua obiective atat de apropiate unul de celalalt? La toate aceste intrebari nu s-a raspuns deocamdata.

Pentru a afla mai mult si din surse cat mai bine documentate despre aceasta misterioasa biserica sapata in stanca de la Sinca Veche, am contactat specialisti in arheologie din Brasov, preoti din partea locului si din Fagaras, localnici, reporteri, persoane care au avut anumite experiente mai deosebite legate de acest loc. Incercarea de a patrunde in misterele locului nu a fost usoara. Misiunea ne-a fost mult ingreunata de speculatiile halucinante care s-au facut vizavi de acest loc in presa si la televiziune si care i-au intrigat pe putinii cunoscatori ai problemei, determinandu-i sa evite contactul cu presa din teama de a nu se expune ridicolului.

Preot Silvestru Popoviciu - Sinca Veche

"Oamenii au distrus biserica

din pestera, cautand comori"

- Parinte, care credeti ca este vechimea si originea acestei constructii in piatra de la Sinca Veche?

- Arheologii nu si-au spus ultimul cuvant, dar dupa toate indiciile, asezamantul a fost construit in jurul anului 1700 de catre o comunitate de calugari ortodocsi. Odata cu el, au mai fost cladite si alte patru manastiri din lemn. Este greu de crezut ca manastirea din pestera a putut fi construita dupa 1700. In perioada in care manastirile ardelene erau daramate unele dupa altele de catre austro-ungari, nu ar fi putut fi construite cinci lacasuri de cult ortodox.

- Unii sustin ca acest asezamant este mult mai vechi, de cateva mii de ani, si ca nu ar fi de origine crestina, ci dacica sau chiar de mai inainte. In sprijinul acestei idei se aduce argumentul ca inauntru nu exista nici un insemn crestin si, in plus, sunt cateva inscriptii si simboluri din Extremul Orient...

- Stanca este foarte friabila, foarte fragila, asa incat inscriptiile, inclusiv steaua lui David si simbolul Yin-Yang pe care le-ati vazut, nu pot fi mai vechi de cateva decenii. Ar fi insa intr-adevar interesant de stiut cine le-a facut, deoarece cand am venit eu aici - acum 30 de ani - ele erau acolo.

Cat despre insemnele crestine, trebuie sa va spun ca atunci cand am venit eu in sat, in pestera era inca masa in altar. Problema este ca acolo s-a presupus ca au existat comori, iar oamenii au distrus tot ce era, in cautarea lor. Era mai ales un om, numit Pastarnac, care avea rude la partid pe vremea aceea. El a distrus multe vestigii arheologice. Cauta comori... si se pare ca le-a si gasit. El a fost cel care a strans si icoanele pictate pe sticla din sat, fiind nevoit sa lupt atunci pentru a pastra aceasta zestre a satului. Avand acoperire de sus, de la partid, el a putut face cam orice, motiv pentru care o mare parte din dovezile istorice s-au pierdut.

S-a facut o fundatie, "Gheorghe Sincai", care sa studieze din punct de vedere arheologic satul. Dar au fost deturnate, se pare, fondurile, asa incat aceasta asociatie nu a intreprins nimic clar, doar a imprejmuit cu gard locul. Cam asa se petrec lucrurile cand oamenii sunt condusi de interese materiale.

- Ce credeti ca fascineaza asa de mult la aceasta biserica?

- Va avertizez ca este o parere strict personala, bazata nu pe temeiuri de ordin teoretic, ci pe cateva observatii proprii. Cred ca cei care au proiectat si realizat aceasta biserica au fost oameni cu un spirit creator deosebit. Ei au vrut sa-si ajute mintea si spiritul cu aceasta constructie. Era perfect izolata si ascunsa de ochii celor din exterior, legatura directa a acestei constructii fiind doar cu cerul, prin intermediul acelui horn in forma de trunchi de con. Cred ca aceasta structura, la fel ca si locul, favorizeaza concentrarea, introspectia... Am ramas mai mult timp in acea pestera si am constatat ca viziunea aceea a cerului senin si albastru din timpul zilei sau a cerului intunecat si acoperit cu stele stralucitoare din timpul noptii favorizeaza starea de meditatie. Cei care au construit aceasta biserica au surprins cele mai importante aspecte din arhitectura unei biserici ortodoxe. Faptul ca turnul ce se inalta in stanca este invizibil din exterior, dar constituie o legatura a celor dinauntru cu cerul, mi se pare un simbol. Ei au conservat chipul bisericii in interiorul acelei stanci, fara a conta catusi de putin exteriorul. Aici vad istetimea constructorilor: turla acelei biserici o vezi doar dinauntru, nu si dinafara.

- Locul in care a fost construit lacasul are o magie aparte, sesizata de multa lume. Cum credeti ca a fost ales plasamentul de catre cei care au sapat manastirea?

- Oamenii din vechime, chiar de acum cateva sute de ani, erau mult mai apropiati de natura, si din aceasta cauza aveau alte simturi, pe care omul modern le-a pierdut. Ei au ales locul acela din considerente greu de explicat pentru noi. Sunt multi oameni care spun ca atunci cand intra aici au o stare de reculegere, ca se simt mai puri; sunt unii, nu putini, care au auzit in interior ceva ca o muzica nespus de frumoasa si curata. Parerea mea este ca toate aceste trairi apar printr-un fenomen de acordare a gandirii pe o anumita lungime de unda. Exista asemenea locuri deosebite, sfinte, in care lungimea de unda a gandirii noastre se poate modifica, receptionand astfel alte ganduri si trairi decat de obicei, mai luminoase.

Un ultim lucru asupra caruia vreau sa va atrag atentia este cadrul natural foarte frumos in care a fost amplasata manastirea. Frumusetea naturii isi pune amprenta asupra acestui lacas. Cred ca cei care au cladit manastirea au vrut sa fie asa - pentru ca daca pe Dumnezeu Il descoperi in rugaciune, pe om il descoperi si il cunosti cel mai bine in natura.

Fenomene bizare la Sinca Veche

Corul din cer

Pentru a ne putea forma o imagine mai clara asupra magiei acestui loc si a fenomenelor care se produc aici in rastimpuri, am studiat mai multe relatari ale unor oameni care au fost martori ai unor fenomene bizare. O descriere despre un asemenea fenomen, impresionanta prin claritatea si veridicitatea sa, va oferim in continuare:

"Eram in prima zi de dupa Sfanta Maria Mare, zi de duminica si zi splendida de vara fierbinte, cu cer complet senin, de un albastru intens. Copiii nostri au ales sa mearga la scaldat in apa Sincai, iar eu cu sotul meu si cu o prietena am mers la Manastirea Sapata in Stanca. Prietena mea era nerabdatoare sa ajunga la Templul de la Sinca. Mihai, sotul meu, a venit si el, ca sa nu fim singure. Ajunsi la manastire, ne-am petrecut un timp in interior, apoi eu m-am apucat sa fac putina curatenie, mai precis sa strang resturile de hartie, bidoanele de plastic si bucatile de lemn smulse din gardul de protectie. Cand tocmai mi-am terminat multumita treaba, m-am intors involuntar si privirea mi s-a oprit direct pe un briceag infipt in gardulet. Ma miscasem mult pe acolo, doar facusem curat, si pana atunci nu stiu cum de nu-l vazusem. Mi-a venit sa zambesc, gandindu-ma ca asta trebuie sa fie "rasplata" pentru ca am ingrijit acel loc, care mie imi este foarte drag. Am iesit din pestera si i-am propus Liviei, prietena mea, sa ne urcam pe stanca si sa privim in interiorul templului prin spartura de sus. Dupa ce-am cotit insa pe carare, in dreptul unui bloc de piatra, am ramas amandoua pironite pe loc, caci in acea clipa s-a auzit de undeva, din vazduh (mie mi s-a parut ca de sus), un cor barbatesc, ca de patru-cinci voci, deosebit de melodios. Muzica parea bisericeasca, cuvintele erau foarte clare, dar, spre nedumerirea noastra, desi eram foarte atente, n-a fost chip sa prindem vreun cuvant cunoscut. Si totusi, nu pareau straine de limba romana. Era ceva arhaic. A durat cat o strofa. Apoi nu s-a mai auzit nimic. Mare ne-a fost mirarea!

Dupa ce am stat cateva minute deasupra templului, la intoarcere, cand am ajuns langa blocul de piatra de unde am auzit acel cor, am avut amandoua acelasi gand: "Oare nu se va mai auzi o data?". Nu, nu s-a mai auzit si am trecut destul de repede mai departe. Dar, culmea, dupa cativa pasi, s-a auzit din nou acelasi cor, fara nici o diferenta. Cand era aproape de final, mi-am adus aminte ca-l lasasem pe sotul meu la intrarea in templu, cioplind ceva cu briceagul gasit mai inainte. M-am repezit sa-l fac atent. Da, auzise si el. Abia ce ne adunasem toti trei, cand apare o doamna tanara si extrem de frumoasa, urcand in graba dealul "sa vada calugarii". A fost surprinsa sa afle ca aici nu mai sunt calugari de trei sute de ani, doar auzise cantecul! La scurt timp, au aparut si sotul si baietelul ei, dar acestia nu auzisera nimic. Erau la masina, la baza dealului. Muzica era atat de limpede, atat de reala, de coplesitoare, incat atunci nu ne-am pus problema de unde vin acele armonii sonore. Abia apoi ne-am intrebat daca nu cumva chiar exista un cor in zona, dar in locurile acelea se afla numai satul Sinca Veche, care nu a avut niciodata cor bisericesc, iar vocile veneau de sus. Si mai era un lucru: desi cunosc destul de bine mai multe limbi, cuvintele acelea, in ciuda faptului ca sunau extrem de familiar si se auzeau foarte clar, nu puteau fi intelese. De fiecare data, ne-am concentrat sa deslusim macar un cuvant, ca sa ne dam seama in ce limba canta, dar n-am recunoscut nimic.

Am ramas o vreme la templu cu noii sositi, care erau acolo pentru prima oara, oferindu-le detalii despre acel loc. Pentru a putea vedea ce este inauntru, am folosit bricheta sotului meu, pana i s-a epuizat gazul. Ne-am despartit de noile noastre cunostinte, lasandu-le numerele de telefon, ocazie cu care am aflat - vazand portvizitul tinerei femeii - ca lucra undeva in Ministerul de Interne (numele ei nu-l mai retin). Credeam ca lantul de fenomene inedite s-a sfarsit si ne-am continuat excursia prin valea inverzita de pe Paraul Cretu (unde se afla si manastirea). Ultima surpriza a fost de proportii mai mici, dar intregeste magia acelei zile. Prin locurile izolate din aceasta vale, pe unde nu trec decat ciobanii, privirea ne-a fost atrasa de un loc din iarba, in care sclipea o bricheta perfect identica cu cea consumata de sotul meu cu o ora inainte. Parca rasarise din pamant. Cunosc de zeci de ani aceasta vale, vin aici pe tot timpul verii, intrucat am o casa in apropiere, si nu stiu cine de prin sat ar fi putut lasa in acele pustietati o asemenea bricheta, repet: perfect identica cu cea pe care o consumasem inainte. Ce era sa mai zic? Cand e sa fie, este!".

Povestea aceasta are ca protagonisti doi doctori conferentiari universitari ai catedrei de matematica: conf. univ. dr. Livia Sangeorzan si conf. univ. dr. Tofan Doina, precum si un profesor universitar: dr. Tofan Mihai (considerat unul din cei mai competenti oameni de stiinta in domeniul mecanicii din Europa). Intrebati daca sunt de acord sa le declinam identitatea, spre uimirea mea, ei au fost de acord, spunand: "Asa a fost, asa ca nu avem nici o retinere".

Legende si mistere ale Manastirii Sapate in Stanca

Locul in care se implinesc dorintele

• Intr-una din incaperile manastirii, in locul in care patrund razele de soare prin cupola sapata in stanca, se spune ca se implinesc toate dorintele bune si curate. Acest templu era numit, de altfel, de unii localnici Manastirea Ursitelor sau, mai nou, Templul Ursitelor. Acum un secol, fetele de maritat si flacaii se urcau pe dealul Plesu, unde este sapata manastirea, si aruncau o roata cu paie in flacari, cu credinta ca, vazand desenele facute de foc si traseul rotii, isi vor afla "ursita" si se vor casatori in acel an.

• Cel mai bine este sa-ti spui dorintele si sa te rogi pentru implinirea lor in Manastirea Ursitelor in trei zile ale anului: Sfantul Gheorghe, Lasata Secului de Pasti si de Schimbarea la Fata. Unii localnici, printre care si un roman care traieste in Sua si care a copilarit pe aceste locuri, afirma ca - in anumite momente - viata lor a fost schimbata decisiv in bine de catre influenta acestui loc. Un moment relevant povestit de G. Moldovan a fost atunci cand, in 1953, era banuit de colaborare cu Rezistenta anticomunista din Muntii Fagarasului (care, intr-adevar, a actionat in acele locuri cu o darzenie si un curaj iesite din comun) si era cautat pentru a fi arestat. In acel moment, i-au aparut nopti la rand in vis fiinte de lumina, care ii dadeau indicatii ce sa faca, pe unde sa umble si unde sa se ascunda de urmaritorii securisti, care cu siguranta l-ar fi trimis in fata plutonului de executie sau intr-una din inchisorile mortii.

• O vizitatoare, Cecilia L. din Cluj, povesteste ca in timpul rugaciunii in manastire, a vazut "un sir de fiinte ca niste sfere albe, stralucitoare", urcand spre manastire, si in urma lor pe mama sa, pe care nu o mai vazuse de mult timp si de care ii era foarte dor. Pe moment, nu a stiut cum sa interpreteze aceasta viziune. Ajunsa acasa insa, a primit pe nepusa masa vizita mamei sale care venise s-o vada.

Globurile stralucitoare

Pe filmele aparatelor de fotografiat apar uneori imagini luminoase - care in momentul fotografierii nu erau vizibile cu ochiul liber - sub forma unor globuri stralucitoare, de dimensiuni diferite, cu un centru alb intens si cu margini translucide. Nu se poate spune prin ce fenomen apar aceste sfere de lumina, dar ele nu fac decat sa demonstreze ca aici se produc intr-adevar - in anumite momente - fenomene energetice inca necunoscute, comparabile cu cele din celebra padure Baciu, de langa Cluj.

Livia S. din Brasov povesteste ca, pe cand se afla intr-o stare de reculegere in interiorul pesterii, s-a speriat pur si simplu cand a fost cuprinsa de un val orbitor de lumina, venit din neant. Acelasi fenomen, dar de o intensitate mai mica, este povestit si de localnici, care spun ca au avut perceptii de acest fel, mai ales cand erau copii. Atunci, ei vedeau adesea globuri de lumina care pareau insufletite. Sa fie vorba de aceeasi lumina surprinsa si pe pelicula?

Cristale de comunicare cu lumea de dincolo

Se vorbeste foarte mult despre niste cristale de cuart, prin intermediul carora cei din vechime ar fi comunicat din aceasta pestera cu "lumi superioare" ori cu fiinte din alte dimensiuni. G. Moldovan afirma chiar ca, in mod periodic, din pamantul pesterii apar asemenea cristale de cuart, care insa sunt furate de catre turisti sau de catre amatorii de suveniruri din imprejurimi. Initial, am crezut ca aceste cristale sunt o pura fantezie (eventual cu nuante publicitare), dar ulterior am luat cunostinta de doua relatari venite din partea unor persoane de a caror buna credinta cu greu te-ai putea indoi, care au aruncat o alta lumina asupra situatiei.

Prima relatare, care a fost inclusa la momentul respectiv si in paginile unor publicatii (cum ar fi "Monitorul" de Brasov), apartine unui reporter al Tvr. In 1996, Lucian Babeanu a ajuns impreuna cu un grup in Manastirea Sapata in Stanca. La scurt timp dupa intrarea in incinta, camera de filmat a reporterului a inceput sa se comporte bizar: pornea si se oprea din inregistrare dupa bunul sau plac, neraspunzand la comenzi. Se parea ca acest fenomen nu a fost insotit de alte urmari. Ajuns insa inapoi la studiouri si vizionand materialele inregistrate, reporterul a observat uimit imagini pe care nici el si nici ceilalti nu le vazusera in pestera la momentul filmarii. Pe banda apareau sfere de lumina, care straluceau intens, iar la un moment dat aparea chiar un obiect, pe care reporterul l-a definit ca "un diamant de o marime apreciabila". Dupa o zi, inregistrarile acelea bizare, in total sapte minute, au disparut de pe banda, aparand in schimb o silueta invesmantata intr-o mantie inchisa la culoare, iar in planul indepartat vazandu-se "o mana luminoasa". Aceasta caseta a fost vizionata de mai multi martori, la momentul respectiv.

O alta relatare este a aceleiasi Doina T., care (in aceeasi zi in care a auzit si corul) a fost martora unui fenomen oarecum similar: "Eram in interiorul pesterii si am inchis pentru cateva minute ochii, pentru a ma reculege. Cand i-am deschis, vazul mi se obisnuise cu intunericul si pe tavanul incaperii in care ma aflam am vazut un cristal stralucitor, de dimensiuni mici (cativa milimetri). Se vedea foarte clar pe tavanul incaperii, fiind imposibil sa fi fost un efect de lumina".

Barbaria vizitatorilor ucide locul

In urma cu zece-douazeci de ani, manastirea de la Sinca Veche putea fi gasita cu greu printre tufele spinoase, vegetatia cu aspect luxuriant si serpii care traversau grabiti potecile de pe dealul Plesu. Locuitorii mai vechi de aici spun ca nici ciobanii nu stiau bine unde se afla aceasta pestera, in ciuda faptului ca era situata la numai doua-trei sute de metri de drumul pe care veneau zilnic cu oile. Dintre cei care ajungeau la pestera, putini indrazneau sa intre pana in ultimele incaperi, care erau extrem de intunecoase. Cand am vizitat, recent, Manastirea Sapata in Stanca, ea avea un aspect care mi-a parut trist: nume diverse scrijelite in pereti, gunoaie si bidoane aruncate, deschiderile si ferestrele din stanca largite de vizitatori. Ceva din stralucirea locului disparuse pur si simplu. Mi-a parut bine ca aveam o descriere veche a pesterii, pentru ca acum ea nu mai transmitea acelasi farmec. Locul acela minunat parca obosise sub povara curiosilor si a turistilor. Am intrebat si alti oameni care cunosteau demult acele locuri si mi-au confirmat ceea ce observasem: stralucirea Manastirii din Sinca Veche paleste sub barbaria vizitatorilor. Mi s-a povestit ca din ce in ce mai des, linistea si pacea aceea extraordinara, fascinanta a padurii sunt sfasiate de difuzoarele in care este racnita muzica vanzatorilor ambulanti sau a celor cu gratare si bautura, veniti "la iarba verde", la manastire. Nu este vorba doar de o modificare fizica a locului, ci de ceva in plus: atmosfera din acest loc incepe sa fie alta.

Manastirea de piatra din Sinca Veche are nevoie de ocrotire, de respectul si de smerenia celor ce-o viziteaza. Curatenia sufleteasca si incantarea pe care le-a transmis atator zeci si sute de vizitatori vor deveni o amintire (si deja au devenit intr-o anumita masura), daca locul acesta va fi sufocat de gunoaie si profanat de inscriptii stupide. Daca veti vizita acest loc magic, faceti-o in liniste, curatati-i gunoaiele si nu permiteti sa se mai distruga nici un centimetru din el, pentru ca altfel vom fi mai saraci cu o minune.

Ilie Tudor

articol preluat din revista mea de suflet "Formula AS"
fotografiile sunt facute de mine-ianuarie 2009

fericire duhovniceasca....

2009-02-09T12:25:00.000+02:00

Repetitie...

2009-02-05T14:35:00.000+02:00

Ma uit cum dormi,atata pace

Pe chipul tau s-a adunat…

E linistea pe care-o cere,

Un suflet prea mult zbuciumat

In luna ,chipul tau surade…

O clipa de senin te cauta,

Si mana ta mangaie perna,

Doar visul stie un'te poarta

Veghez ferice, langa tine

Si te sarut pe ochi usor…

Si stiu ca maine, pleci grabita

Lasand in urma dor si dor…

Ma umplu acum ,cu dor de tine

De chipul tau ,de tine-s gol

Te iau in suflet ,sa fi acolo

Tu alinarea mea ,un zbor…

Si totul va fi gol,de maine

Si iar de maine vom fi ,dor

Si-n patul care te cuprinde

Va fi parfumul tau usor…

O vreme voi privi la forme

Atat cat voi putea pastra

Voi sti ca-n pled' inca exista

O cuta ,dupa forma ta…

Si-n camera va fi racoare

Voi tine'o vreme , geam inchis

Atat cat stiu ca pot pastra,

O cuta,si-un parfum de vis…

by L.J.

OSTROV (INSULA)

2009-02-04T10:16:00.000+02:00

"CINEMATOGRAFIA RUSĂ s-a îmbogăţit cu o nouă producţie de calitate. Filmul “Insula” (Ostrov), produs in anul 2006, a fost calificat de numeroşi critici ca fiind unul din cele mai reuşite filme din ultimele decenii, a fost vizionat, potrivit unor estimări, de jumătate din populaţia matură a Federatiei Ruse. Un film “pentru oameni şi despre oameni”, “Insula” are menirea de a readuce valorile spirituale ortodoxe în societatea capitalistă, atee şi materialistă."
"Pentru cinefili, filmul poate fi considerat o continuare a traditiei tarkovskiene de pictura religioasa pe pelicula cinematografica. Parafrazandu-l pe Kafka, putem spune ca acest film este o arta a rugaciunii."

toti suntem fluturi...

2009-01-23T19:30:00.000+02:00

Ti s-a intamplat vreodata sa pierzi pe cineva drag? Dar nu asa o prietenie usoara de liceu, un prieten fals langa care te-ai trezit intr-o zi ca langa un strain in gara, fara subiecte de conversatie sau interese comune! Sa pierzi cu adevarat un om... Si sa il pierzi pentru totdeauna. Si sa stii ca nu il mai poti avea nicicand langa tine. Sa nu poti lupta pentru el. Sa stii ca nu ii mai poti cere iertare, nu il mai poti ierta, nu il mai poti certa. Sa il iubesti fara ca el sa mai stie, sa mai simta iubirea ta. Sa ii vezi chipul in chipurile oamenilor, sa ii vorbesti dar sa nu iti raspunda, sa ii simti mangaierea in bataia vanturilor si saruturile in picaturile de ploaie? Sa ii auzi vorba blanda in cuvintele oamenilor dar sa nu puteti comunica, iar atunci cand esti nadajduit sa il simti acolo langa tine, sa il auzi cum iti cere sa lupti! Sa ii simti prezenta atat de vie si atat de puternica, incat sunteti deja doi, desi dintre voi doi, nu a ramas decat unul...

Ti s-a intamplat vreodata sa te trezesti cuprinsa de un dor, tocmai cand credeai ca ti s-au vindecat ranile si sa plangi sfasiata de acel dor al carui nume si alin nu il cunosti? Nu il recunosti... Sau ti s-a intamplat sa te trezesti strigand un nume la care din pacate nimeni nu iti mai raspune? Sau sa iti simti gustul amar al lacrimilor tale dar sa nu le intelegi rostul, sa nu intelegi de ce plangi?Sau ai vrut vreodata sa-i ceri lui Dumnezeu o clipa, numai o clipa in care sa opreasca timpul si-n clipa asta tu sa-ti privesti viata ca pe un film derulat de o mana sfanta, astfel sa poti opri izvorul dureii tale si sa iti mai rapsunda o data, o secunda cineva la numele pe care il strigi, cineva poate uitat, dar cu nume neuitat, caci numele celui plecat il stii, il porti in suflet.

Daca esti strain de toate aceste lucruri mergi acasa, saruta-ti mama pentru azi, pentru maine, pentru ziua cand n-o sa mai fie. Iarta-ti prietenii pentru greseli pe care oricum le-ai uitat si bucura-te, bucura-te ca ii ai aproape chiar si pe cei de care te desparte distanta, poate ca telefonul nu poate inlocui un zambet dar poate diminua un dor...

Iar daca Dumnezeu a lasat sa treci prin cea mai crunta dintre dureri, tu multumeste-I pentru clipele petrecute langa acele persoane dragi care azi nu mai sunt langa tine si nu uita ca toti avem de parcurs acel drum catre stele. In final, eternitatea ne va arata ca intr-un fel, buni sau rai, toti suntem fluturi...

de Andreea Letinca